REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE

Ar trebui sa fim mai putin entuziasti in afirmarea convingatoare a unor adevaruri ca absolute atunci cand utilizam legenda si balada drept izvor istoric. Si doamna Petan, mai mult decat altii care expun, comenteaza, analizeaza, fac sinteze pe teme de istorie dacica ar trebui sa stie si sa fie mai atenta. In mass-media circula suficient de multa informatie sub forma documentarelor pe tema legendei, baladei,a descompunerii lor in elementele constitutive – precum ceapa in foile ei componente. Sunt informatii pertinente si referitoare la apostoli si traseele parcuse de ei, prezentate in stransa relatie cu continutul textului biblic statornicit in forma fixa scrisa abia in secolul al IV-lea. Discovery, Discovery Civilisation, National Geographic, TVR Cultural, pentru noi, romanii sunt canale de televiziune care ne introduc in atelierul de lucru al universitarilor, al cercetatorilor care in occident au ajuns la un anumit nivel de cunoastere si de investigare complexa. Ele au o incarcatura stiintifica valoroasa. E adevarat ca si aceste documentare trebuie privite critic si ingurgitate cu atentie.

In anii ‘20, un avocat pe nume Ion (Jean) Dinu strangea legende despre Sfantul Andrei, in satul Ion Corvin, in apropierea caruia se afla pestera in care se spune ca a poposit apostolul. Una dintre aceste legende este cu totul uluitoare, caci ofera informatii istorice de cea mai mare importanta. Am aflat-o citind cartea lui Dumitru Manolache, “Andrei, Apostolul Lupilor”: “Ci s-a oprit maritu Andreiu in plaiul dregatorilor Cutusone si Dura - spune povestea - unde este acum satul Ion Corvin si padurea cu pestera sfintitoare, care a fost schit de odihna sfantului calator si loc de inchinare pentru el si pentru sfintii cari au fost cu el, in calatorie de propoveduire. Multimea de trudnici si de daci si geti si alani si greci si romani, de pe tot plaiul au alergat la Sfantul Apostol, iar Andreiu ii invata si ii boteza in apele celor noua izvoare sfintitoare si tamaduitoare, pe langa schitul sau sfant, care izvoare se mai vad si pana acum, oglindind sfintitul schit si dand tamaduire si alinare celor bolnavi si sanatosilor”.(http://www.formula-as.ro/2007/798/spiritualitate-39/apostolul-andrei-si-regii-dacilor-8933)

Nu cred ca suntem in faza in care sa preluam o legenda si sa o translam in contemporaneitate numai pentru a pastra interesul celor de astazi asupra ei. Cred ca este nevoie de o analizare complexa cu raportare la fapte concrete, la o cronologie efectiva a evenimentelor. E frumos sa ne entuziasmam la aproximativ 90 de ani de la culegerea legendei de continutul ei. Este deosebit sa faci conexiunile intre legenda si textele controversate ale Tablitelor de la Sinaia. Dar nu suficient. Este mai degraba popularizare. Bisericii Crestin-Ortodocse ii cade ca o manusa. Si mai ales Inalt-Prea-Sfintiei Sale ce este in fruntea Bisericii la Constanta. Poate ca cei din breasla care sunt vehementi in a sustine ca au rezolvat problema cercetarii si cunoasterii trecerii Sfantului Andrei prin spatiul dintre Dunare si Mare ar trebui sa schimbe atitudinea si sa scoata spre exemplificare si popularizare textul prafuit de pe rafturile de carti unde nu mai prea pune mana nimeni sa deschida o carte.Confruntarea de atitudini si idei este benefica, dar cu ideile constructiv pe masa de lucru. Altfel riscam sa stimulam mistificari. 

Asa cum pune problema Doamna Petan, legenda are mai multe componente: cea crestina, prezenta Sf. Andrei in spatiul dintre Dunare si Mare; cea dacica, prin mentionarea lui Dura si Cutusone; cea romana care nu este explicita, dar care se impune prin raportarea la cronologia evenimentelor secolului I d.Hr. petrecute intre Dunare si Mare. Nu trebuie neglijata aceasta componenta atunci cand aruncam o privire asupra acestei legende: In 29/28i.Hr. se dezvolta conflictul care ne arata interesul roman pentru acest spatiu si existenta lui Rholes, rege local clientelar,probabil in zona Cadrilaterului, Dapix, rege care opune o puternica rezistenta, dar este infrant in stransa relatie cu o pestera(posibil Pestera de la Limanu, in apropierea Mangaliei), rege get in jumatatea sudica a Dobrogei si Zyraxes, mentionat ca rege in nord, pana la Dunare. Ceea ce a urmat a fost impunere controlului roman, care a atasat spatiul Moesiei si l-a impartit administrativ in zona de litoral, a cetatilor grecesti, mai usor integrabile stapanirii romane, si zona interioara de stepa. Integrarea deplina, si socotirea acestui spatiu ca provincie romana in cadrul Moesiei Inferior se face abia la 46d.Hr. La tarmul Pontului Euxin se cunoaste cu suficienta rigurozitate existenta unui spatiu callatian agrarian suficient de mare, in interiorul stepei dobrogene, pe care cetatea Callatis l-a pastrat si in timpul stapanirii romane, cand aici au fost improprietariti functionari si veterani romani. Ce se intampla in stepa dobrogeana, pana la malurile Dunarii? Care este siruatia populatiei autohtone, a ierarhiei superioare getice(politice, militare si religioase) in contextul unei perioade atat de indelungate necesare pentru integrarea in structurile statului roman?.Care sunt cele trei centre getice mai importante(daca ne raportam la Rholes, Dapix si Zyaxes) in care se putea regasi o grupare sacerdotala puternica si in opozitie, sau duplicitara fata de stapanirea romana la aproximativ 15 ani fata de organizarea romana riguroasa care se impune in spatiul dobrogean? Textele de la Sinaia il leaga pe Burebista, prin sotia sa, de Genucla(dupa A.Bucurescu). Genucla este socotita un important centru getic in stepa dobrogeana, dar a carui localizare nu este cunoscuta nici astazi. Inrudirea intre marile familii conducatoare nu se facea la intamplare, iar aceste centre nu dispareau total, cu imposibilitate de localizare decat daca romanii actionau brutal, distrugand asezarea, ca focar al rezistentei locale si sa mute toata populatia din acel loc(Vezi ce s-a intamplat la Cartagina, la Sarmizegetusa). Asezarea putea sa renasca sub denumire romana doar daca se afla srtategic pe traseele importante pentru interesele romane in zona.

A trecut Apostolul Andrei prin provincia Moesia Inferior, o provincie marcata de atitudinea inca razboinica a soldatilor romani aflati in zona, de atitudinea dura si riguroasa a administratiei romane? O provincie marcata de resentimente inca puternice in randul populatiei autohtone, daca nu la nivelul intregii populatii getice ramasa pe loc, macar la un nucleu de conducere si sacerdotal care, daca nu reusea sa organizeze o rezistenta activa si o actiune concreta, putea macar sa intretina relatii cu geto-dacii de peste Dunare si putea sa transmita mai departe, neoficial, fondul getic de informatii, sub diferite forme.

Sa nu uitam ca expresia “Ci s-a oprit maritu Andreiu in plaiul dregatorilor Cutusone si Dura” poate avea si conotatia ca acel spatiu a apartinut candva celor doi fie simultan, fie succesiv. Expresia ne apropie mai degraba de basm decat de istorie. Iar atunci cand vrei sa transmiti informatii ce-ti sunt interzise ale transmite deschis, liber, “basmuiesti” cel mai adesea.

Nu trebuie sa uitam ca evenimentele se desfasoara intr-o perioada in care Imperiul Roman dezvolta o ampla prigoana a crestinilor. Daca Apostolul Andrei a ajuns in spatiul Moesiei Inferior, singur sau insotit( pentru el si pentru sfintii cari au fost cu el) , oficialii vremii de aici nu l-ar fi privit cu ochi buni.Si urmarirea, monitorizarea lui ar fi fost constanta. Actiunea lui aici ar trebui privita prin comparatie cu activitatea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel la Roma. Provincia abia se linistise in granitele imperiale, intr-o noua si riguroasa organizare si administrare. Localnicii aveau un nucleu al rezistentei antiromane care ii conecta la lumea geto-dacica libera de dincolo de Dunare. Cred ca intalnirea dintre Apostolul Andrei si comunitatea sacerdotala getica ar trebui mai degraba inteleasa ca un dialog intre doua cai diferite de rezistenta la imperialismul roman.

De ce il regasim pe Apostolul Andrei conectat la numele lui Duras si Cutusone(Cutezonio, in tablitele de la Sinaia, dupa A. Petan)?- Probabil din acelasi motiv: stimulau rezistenta populatiei la imperialismul roman:Duras, prin actiunile organizate la sudul Dunarii, Cutusone(Cutezonio), intre Dunare si Mare(?), iar cei doi erau intr-o relatie de rudenie probabil si in acelasi timp intr-o relatie anti-romana. Sau, posibil, asa cum o fac adeseori legendele, doua personaje din epoci diferite sa fie aduse de legenda in acelasi moment

Pestera, padurea, locul retras, departe de marile trasee batatorite de oficialitile si armata romana, locul atribuit de legenda si de traditia orala Sfantului Apostol Andrei, intalnirii cu comunitatea sacerdotala getica ne proiecteaza intr-un spatiu de cult zalmoxian(“ padurea cu pestera sfintitoare, care a fost schit de odihna sfantului calator si loc de inchinare pentru el si pentru sfintii cari au fost cu el”;’ apele celor noua izvoare sfintitoare si tamaduitoare”).. E posibil sa fi existat similitudini intre principiile promovate de sacerdotii geti, care inca nu au renuntat la manifestarile lor specifice, chiar daca s-au impus cultele oficiale romane iar crestinismul, desi prigonit, isi facea loc insistent, ca religie universalista a celor asupriti.       

Inchinarea in fata apostolului nu trebuie acceptata ca atare. Ea poate fi un adaus mai tarziu, dintr-o perioada in care crestinii si zamolxienii dintre Dunare si Mare se regasesc in aceeasi atitudine fata de stapanirea romana, iar crestinismul pare singura cale de sincretism pe care si-o pot permite sacerdotii geti pentru a ramane in opozitie fata de religia Romei. Pana la cucerirea Daciei de catre Traian nu cred ca se pune aceasta problema deoarece pana la Decebal, getii din provincia Moesia Inferior aveau un focar de actiune antiromana la care sa se raporteze si de la care sa spere o eventuala eliberare.Ca preotii geti au cazut in genunchi in fata apostolului, iar Duras si Cutusone nu i-au pedepsit, ci i-au lasat “sa invete si sa boteze, cred ca trebuie privita cu mai mare atentie si circumspectie. Daca acceptam ideea ca intalnirea sugerata de legenda, intre Apostolul Andrei si sacerdotii zamolxieni geti, se petrece undeva pana in 60d.Hr., intr-un loc impadurit si cu numeroase izvoare al stepei dintre Dunare si Mare, in zona sud-vestica a Dobrogei romanesti de astazi, atunci, nici Duras si nici Cutusone nu i-ar fi putut pedepsi. Duras nu-si putea permite sa pedepseasca persoane dintr-o provincie ce nu-i apartinea. Cutusone, daca era un conducator get in Moesia Inferior, provincie romana, s-ar fi aflat intr-o pozitie ingrata:sa pedepsesti preotii pentru ca renunta la credintele geto-dacice in timp ce oficialii romani asta doreau, sau sa pedepsesti pentru ca se schimba o pozitie anti-romana cu alta. Cutusone nu ar fi fost in pozitia de a pedepsi. Nici Duras si nici Cutusone  nu erau pe pozitia de a se raporta cu ingaduinta la sincretismul zamolxiano-crestin.

Ideea inchinarii sacerdotilor geti poate fi mai degraba din secolelor II-III, perioada crearii si dezvoltarii provinciei Dacia, cand crestinismul se raspandeste neoficial si prigonit, ca o religie a asupritilor.Ea poate fi la fel de bine din perioada migratiilor, cand comunitatile autohtone fac front comun impotriva acestora si singurele structuri organizatorice viabile par sa fi fost cele crestine.

Ideea inchinarii este mai degraba medievala, o atitudine de supunere si de recunoastere a superioritatii si in acelasi timp de orgoliu:crestinismul superior zamolxianismului.

Daca ne referim la partea finala a articolului doamnei Petan, la balada dobrogeana la care face trimitere (La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-mi gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina/ Nici cruce-si facea. / La schitul din tei, / Crucea lui Andrei,/ Traian ca venea,/ La slujba sedea,/ Slujba asculta, / Si ingenunchea,/ si nu se-nchina…/ Pe murg calarea,/ Si calea-si lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului),cred ca lucrurile ar trebui vazute putin altfel: Textul este o emanatie crestina (La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-mi gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina/ Nici cruce-si facea”.- http://www.formula-as.ro/2007/798/spiritualitate-39/apostolul-andrei-si-regii-dacilor-8933)

Dar din istorie stim ca Decebal a avut in aceasta zona teribila incursiune impreuna cu aliatii sai in Dobrogea, din iarna dintre anii 101-102, careia Traian i-a facut cu mare greutate fata, pierzand un mare numar de soldati romani. Faptul ca balada ii aduce alaturi pe cei doi conducatori in demersuri similare dar in momente diferite pe langa o comunitate religioasa poate avea urmatoarea semnificatie: Dacebal a venit a discutat si a plecat. Nici macar amintirea luptelor nu mai este pastrata. Conflictele violente sunt sterse.Este prezent un conflict cultural: Decebal discuta fara a se inchina, fara a accepta, a-si insusi specificul crestinismului.Istoriceste este o aberatie. In timp ce Decebal ducea luptele cu Traian crestinismul era in prina etapa de raspandire subversiva, de cult prigonit, despre care abia incep sa se scrie si sa ne ramana texte scrise(cu aproximatie dupa 60d.Hr.). Dar pentru Decebal zona juca un rol major. El sta de vorba cu “sfintii”. Spre deosebire de legenda pusa in discutie de doamna Petan in care sfintti il insotesc pe Sf. Apostol Andrei, de data aceasta se mentioneaza schitul din tei,/ Crucea lui Andrei, unde Decebal vorbeste cu Sfintii. Pentru centrul de traditie sacerdotala(si politico-militara?)care a trecut de la traditia zamolxiana la cea crestina probabil fara sa se impregneze de influentele religiei oficiale romane, Decebal joaca un rol semnificativ, demn de utilizat, de mentinut in textele transmise oral. Despre Traian, textul e similar si usor diferit:Traian vine calare, la fel ca si Decebal, dar spre deosebire de acesta , sta la slujba, asculta,  ingenuncheaza, dar nu se inchina si se intoarce la cetatea lui, a Trofeului - Tropaeum Traiani. Traian se afla pe pozitii similare fata de cel ce a creat textul, in acelasi conflict cultural, numai ca este autoritatea cea mai apropiata si cea mai puternica din moment ce se intoarce in cetatea Trofeului – Topheum Traiani.

Repetarea ideii de inchinare – din nou – sugereaza amprenta mentalitatii medievale romanesti. Textul vorbeste de cetatea Trofeului - Tropaeum Traiani. Monumentul in sine este inaltat tarziu fata de conflictul militar pe care il comemoreaza din perspectiva romana. Asezarea Tropaeum Traiani ajunge la statutul de colonia marcand astfel rolul important jucat in sistemul politic, administrativ si militar al zonei.Putea o comunitate sacerdotala zamolxiana sa mai reziste nealterata de amprenta religiei romane oficiale atat de aproape de o colonia? Si astazi, ca si in trecut, cand spui schit unei asezari monahale, ea este de foarte mici dimensiuni, cu posibilitati minime de existenta timp indelungat. In perioada medievala, dupa 1417, cand Dobrogea intra in stapanire otomana, pentru monumentul funerar in ruina se impune numele de Adamclisi, nume preluat si de asezarea rurala din apropiere, nume pastrat pana astazi. Daca ne intoarcem la text, el trebuie sa fi fost pus in circulatie de persoane cu respect pentu trecutul locurilor, intr-o perioada in care se mai pastra vie relatia dintre cultul geto-dacic si crestinism, dar si nevoia de rezistenta, rezistenta pasiva fata de autoritatea romana. E posibil sa fi fost  pus in circulatie in secolul al IV-lea, in perioada in care crestinismul devine religie libera(313) si evolueaza in mult mai putin de un secol in religia oficiala a Imperiului Roman(394).In societatea moderna si contemporana s-au facut cercetari si referiri insistente si pertinente arheologice si istorice referitoare la arealul pus in discutie de legenda si balada doar de la sfarsitul secolului al XIX-lea in literatura istorica romaneasca. In spatiul dobrogean sub stapanire otomana parca totul a fost sters cu buretele in ceea ce privesc legaturile active cu lumea geto-dacica.

Daca mai aruncam o privire asupra textului de legenda si balada la care face referire doamna Petan, ceea ce este central in aceasta traditie orala sunt urmatoarele: Dura, Cutusone - Sfantul Apostol Andrei si sfintii; Decebal – sfintii -”La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei”, si Traian - “La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei”- “cetatea lui,/ A Trofeului”. Aceste repere sunt esenta memoriei colective ancestrale. Ele sunt varful unui aisberg. Elemente de traditie getica  transmise prin  filiera rezistentei mai mult sau mai putin pasive crestine orale, textele sunt emanatia unui centru de o inalta pregatire culta.

PADUREANU SANDA